Pentru că înainte să acţionăm trebuie mai întâi să analizăm, în acest an şcolar, 2008 – 2009, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj, a iniţiat un studiu prin care s-au surprins principalele dificultăţi bio-psiho-sociale prezente la preşcolarii şi şcolarii din sistemul de învăţământ. Acest studiu a urmărit identificarea tipurilor de dificultăţi manifestate de elevi, dar şi frecvenţa de apariţie a acestora, la fiecare nivel de învăţământ. La realizarea studiului au participat consilierii şcolari din cabinetele de aststenţă psihopedagogică ale unităţilor de învăţământ din Sălaj, în colaborare cu cadrele didactice. Datele identificate de fiecare consilier şcolar s-au centralizat, întocmindu-se o statistică a acestor dificultăţi. În urma acestora se vor elabora proiecte de prevenţie şi intervenţie privind diminuarea dificultăţilor care au cea mai mare frecvenţă de apariţie. Astfel, evidenţa realizată s-a conceput în scopul de a adapta serviciile educaţionale la nevoile elevilor din ziua de azi.
Mai jos sunt redate centralizările, pe fiecare nivel de învăţământ.
Ce dificultăţi au, cel mai frecvent, preşcolarii şi şcolarii din ziua de azi?
Instruirea profesorilor in metode inclusive – Conferinta Est Europeana privind Sindromul Prader Willi, Timisoara, aprilie 2009
Materialul prezentat in cadrul workshop-ului “Training for techers in inclusive methods”, Tmisoara, 25 aprilie 2009
Prevenirea traficului de fiinţe umane în rândul adolescenţilor
Nu fi şi tu o victimă
Exploatare sexuală, exploatare prin muncă, manipulare, abuz fizic şi psihic, viol, brutalizare, constrângere, înşelăciune, racolare, victime, traficanţi, privarea de libertate, vânzare de oameni, prelevare de organe, „sclavia modernă”, …. etc. Sunt doar câteva concepte care nu ne pot duce cu gândul decât la un singur fenomen care le cuprinde pe toate: traficul de fiinţe umane. Un fenomen în care umanitatea este scoasă din schemă, în care se încălcă drepturile fundamentale ale omului.
Din fericire în judeţul Sălaj, fenomenul nu a luat încă amploare dar nici nu este absent. Asta înseamnă că trebuie să luăm măsuri de prevenire. Iar pentru că adolescenţii sunt o categorie predispusă şi vizată deseori de traficanţi, s-a considerat oportună ideea de a se derula în liceele din Zalău, la clasele terminale şi la Centrul Social de Urgenţă, un proiect de prevenţie a traficului de fiinţe umane, realizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – reprezentant: prof. psiholog Anca Ardelean şi de Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău – reprezentant inspector Popiţ Ramona, în parteneriat cu Centrul Raţiu pentru Democraţie Turda.
Un proiect, care de data aceasta nu s-a axat pe descrieri teoretice, care poate nu ar fi avut suficientă priză în rândul tinerilor, ci pe impactul vizual şi psihic produs de o piesă de teatru derulată pe viu în faţa elevilor, în care tineri de vârsta lor, improvizează o bucată din crunta realitate a celor ce ajung să fie victimele traficanţilor.
Actorii piesei de teatru, intitulată „Vise Spulberate”, au fost voluntari ai Centrului Raţiu pentru Democraţie Turda, care împreună cu un reprezentant al acestui centru, şi-au sacrificat zilele de 8 şi 9 aprilie pentru a derula acest proiect în cele 6 licee din Zalău şi în Centrul Social de Urgenţă. Le aducem mulţumiri cu această ocazie atât lor cât şi consilierilor psihopedagogi din aceste licee, care au contribuit la organizarea şi buna desfăşurare a activităţilor.
S-a considerat că vizionarea acestei piese, i-ar ajuta pe tineri mai mult decât orice activitate, să conştientizeze ce ar putea păţi, dacă din lipsă de informare, din necugetare, neatenţie, din disperare sau naivitate, ar cădea pradă manipulărilor sau constrângerilor unui potenţial traficant.
Anca Ardelean – director C.J.R.A.E
Ramona Popiţ – inspector D.A.S.C
Consilieri scolari Salaj – Cabinete de Asistenta Psihopedagogica
1 ARDELEAN ANCA CORINA - Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională
2 NUŢ DANIELA – Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică
3 BĂRBÎNŢĂ MONICA LENUŢA – Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică
4 GUTMAN LARISA – Şcoala Gimn. „Iuliu Maniu” Zalău
5 CORA MARIA CARLA GABRIELA Şcoala Gimn. „Simion Bărnuţiu” Zalău
6 CSILLAG TUNDE EMESE
-
1. Şcoala Gimn. “Porolissum” Zalău
2. Şcoala Gimn. „G. Coşbuc” Zalău
7 HORVATH BEATA LAURA Şcoala Gimn. „Gheorghe Lazăr” Zalău
8 MARINCAŞ ZAMFIRA CRISTINA – Şcoala Gimn. „M. Eminescu” Zalău
9 FAZACAŞ MIHAIELA VIRGINIA - Şcoala Gimn. „Corneliu Coposu” Zalău
10 LUNG ANIELA- Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău
11 MORAR MONICA – Colegiul Naţional „Silvania” Zalău
12 DASCĂL MIRELA - Grup Şcolar „Voievodul Gelu” Zalău
13 FLORIAN ADINA LĂCRIMIOARA Grup Şcolar „Mihai Viteazul” Zalău
14 COSTE ANCA VIORICA Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău
15 CUCEU LIA Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău
16 KERESZTES ZITA Liceul Sportiv „Avram Iancu” Zalău
17 STRÎMBU IULIA
-
1. Grădiniţa cu P. P. „I. Creangă” Zalău
2. Grădiniţa cu P. N. Nr. 8 Zalău
18 NAGY MELINDA
-
1. Grădiniţa cu P. P. „Voinicel” Zalău
2. Grădiniţa cu P. P. Nr. 11 Zalău
19 SZABO ERIKA
-
1. Grădiniţa cu P. P. nr. 12 Zalău
2. Şcoala de Arte şi Meserii „Meseşul” Zalău
3. Şcoala Gimn. „M. Eminescu” Zalău – secţia maghiară
20 BARA SIMONA IONELA Şcoala Gimn. „Silvania” Şimleu Silvaniei
21 POP RAMONA Colegiul National „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei
22 LUNGU ADRIANA
-
1. Grup Şcolar „I. Ossian” Şimleu Silvaniei
2. Şcoala Gimn. „Horea” Şimleu Silvaniei
23 BÎRSAN CAMELIA MARIANA Colegiul Tehnic „I. Maniu” Şimleu Silvaniei
24 SZABO BEATA- Şcoala Gimn. cu predare în Limba Maghiară „Bathory Istvan” Şimleu Silvaniei
25 TURCAŞ CRISTINA LAURA
Şcoala Gimn. „Lucian Blaga” Jibou
26 PURCAR GABRIELA ANCA
Liceul Teoretic „I. Agârbiceanu” Jibou
27 BARA ERIKA Grup Şcolar „Octavian Goga” Jibou
28 VLĂŞAN ANGELA
-
1. Grup Şcolar „Gh. Pop de Baseşti” Cehu Silvaniei
2. Şcoala Gimn. Deja
3. Şcoala Gimn. „Petre Dulfu”Sălaţig
29 GECSE ANNAMARIA
-
1. Şcoala Gimn. „Andrei Mureşanu” Cehu Silvaniei
2.Şcoala cu predare în Limba Maghiară Cehu Silvaniei
30 DRAGOTĂ LAURA
-
1.Grup Şcolar „Ioachim Pop” Ileanda
2. Şcoala Gimn. Rus
3. Şcoala de Arte şi Meserii Gâlgău
31 BODA MARIANA Grup Şcolar Industrial Sărmăşag
32 BOROS ILONA Grup Şcolar „Cserey – Goga” Crasna
33 POP ENIKO
-
1. Şcoala Gimn. „Petri Mor” Nuşfalău
2. Grup Şcolar Agricol Nuşfalău
34 TALPOŞ CRINA
-
1.Şcoala Gimn. „G. Şincai” Bobota
2. Şcoala Gimn. Derşida
3. Şcoala Gimn. Măierişte
4. Şcoala Gimn. Giurtelec

